Eclesiastul

Să ascultăm, deci, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău."

Înţelegem anevoie că din ciclul vicios al deşertăciunii nu se poate evada nici prin educaţie, nici prin plăceri, nici prin puterea politică sau economică şi nici prin poziţii sociale. Atunci când existenţa noastră se reduce doar la sfera lucrurilor de "sub soare", totul este deşertăciune şi goană după vânt. Lumina înţelepciunii poate fi însă întrezărită dintr-o casă de jale. Acolo ne aducem aminte de sfârşitul oricărui om şi că scopul existenţei se reduce nu la ceea ce adunăm noi din deşertăciune, ci la ceea ce se adună în noi în timpul umblării în ea.

Atunci când se rupe funia de argint, când se sfarmă vasul de aur, când se sparge găleata la izvor şi când se strică roata la fântână, ţărâna se întoarce în pâmânt, cum a fost, iar duhul se-ntoarce la Dumnezeu, care l-a dat, ducând la judecată chipul ce s-a modelat în noi prin tocmai umblarea noastră în deşertăciunea lucrurilor de sub soare.